tv

Publicat de: raresgherasa
Memorie: 4.0MB/4.0MB
Timp de execuție: 0.2s
Operații IO: tv.in/tv.out
Etichete: Arată

Comisia Naţională a Audiovizualului (CNA) este autoritatea care coordonează activitatea posturilor media din România. Șeful CNA-ului dorește o statistică referitoare la publicitatea transmisă de posturile de televiziune. În acest scop, el primește pentru fiecare zi informații în următorul format:

  • d hh:mm:ss

Unde $d$ este durata exprimată în secunde a publicității, iar hh:mm:ss este momentul de start al publicității ($hh$ este ora, $mm$ este minutul, iar $ss$ este secunda). Observaţi că $d$ este separat de $hh$ printr-un singur spaţiu, iar următoarele valori sunt separate prin caracterul ‘$:$’. De exemplu o linie de forma:

  • 150 05:02:45

Se interpretează astfel: există un post TV care a transmis publicitate cu durata de $150$ secunde, ora de început fiind $5$, $2$ minute și $45$ de secunde. Secunda de aur este o secundă în care se difuzează cât mai multă publicitate, adică pe un număr maxim de posturi în acea secundă se transmite publicitate. Dacă sunt mai multe astfel de secunde, secunda de aur este considerată prima secundă cu această proprietate în derularea zilei. Șeful CNA primește în fiecare dimineață lista cu activitatea din ziua anterioară ca o succesiune de linii, fiecare linie având forma descrisă mai sus.

Cerinţe

Scrieţi un program care, cunoscând lista din ziua anterioară, să rezolve următoarele cerinţe:

  1. să determine durata totală în care niciun post de televiziune nu a difuzat publicitate;
  2. să determine care este secunda de aur.

Date de intrare

Fişierul de intrare tv.in conţine pe prima linie numărul natural $c$, care poate fi $1$ sau $2$, reprezentând cerinţa care urmează să fie rezolvată. Pe a doua linie se află numărul natural $N$, reprezentând numărul de linii din lista cu informații primită de șef. Pe următoarele $N$ linii sunt descrise informațiile, în formatul specificat în enunţ.

Date de ieşire

Fişierul de ieşire tv.out va conţine o singură linie pe care vor fi scrise $3$ numere naturale separate prin caracterul ‘$:$’ în formatul următor:

  • $hh:mm:ss$

Semnificând durata totală exprimată în ore ($hh$), minute ($mm$) şi secunde ($ss$) pe parcursul căreia niciun post de televiziune nu a difuzat publicitate în ziua respectivă (dacă $c=1$), respectiv secunda de aur (dacă $c=2$).

Restricţii şi precizări

  • $ 1 \leq N \leq 100000$
  • $hh$ va fi un număr de exact două cifre, cuprins între $00$ şi $23$
  • $mm$, respectiv ss vor fi numere de exact două cifre, cuprinse între $00$ şi $59$
  • Durata $d$ este nenulă şi sfârşitul transmisiei publicităţii se află în cadrul zilei curente.
  • Pentru teste valorând 60% din punctaj cerinţa este $1$.

Exemplul 1

tv.in

1
6
120 12:00:00
200 12:01:50
1000 13:00:00
2000 13:01:00
100 14:05:05
10 23:59:49

tv.out

23:18:40

Explicaţii

Pentru exemplul $1$, cerinţa este $1$. Peparcursul zilei, timp de $23$ de ore, $18$ minute şi $40$ de secunde nu s-a difuzat publicitate.

Exemplul 2

tv.in

2
6
1200 12:00:00
2000 12:01:50
1000 12:00:00
2000 13:01:00
100 14:05:05
10 23:59:49

tv.out

12:01:50

Explicaţii

Pentru exemplul $2$, cerinţa este $2$. Secunda de aur este $12:01:50$ pentru că există un număr maxim posturi care difuzează publicitate ($3$ posturi).